Bujorul, Floare Naţională a României

De ieri, 27 septembrie, România are o floare naţională. Aceasta este bujorul. Bujorul este declarat Floare Naţională a României, a decis Parlamentul.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care bujorul este declarat Floare Naţională a României.

S-au înregistrat 180 voturi „pentru”, 39 „împotrivă” şi 23 de abţineri.

„Se declară floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Naţională a României. În scopul marcării Florii Naţionale a României, anual se organizează, la nivel naţional şi local, un Festival al bujorului, eveniment horticol, în care vor fi expuse în aranjamente peisagistice şi ornamentale diferite specii de bujor. Cu această ocazie, în cadrul unor simpozioane ştiinţifice, vor fi prezentate caracteristicile biologice şi ornamentale ale diferitelor specii de bujor, îndeosebi a celor sălbatice”, prevede proiectul.

Autorităţile administraţiei publice locale pot sprijini material şi logistic întreţinerea şi protejarea rezervaţiilor naturale de bujor românesc şi vor lua măsuri pentru adaptarea la condiţiile pedo-climatice din România a diferitelor specii de bujor existente în alte ţări.

Proiectul mai prevede că autorităţile administraţiei publice locale pot organiza anual expoziţii florale centrate pe bujor şi vor putea amenaja în parcuri şi grădini publice spaţii rezervate cultivării florii de bujor.

Sursa: g4media
Sursa foto: romsilva

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.