Cât de pregătiți suntem pentru un cutremur major

Raed Arafat a declarat joi seară, în emisiunea ”Legile Puterii” de la Realitatea Plus, că țara noastră este mult mai pregătită astăzi pentru a face față unui cutremur în ceea ce privește dotările și pregătirea. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a atras atenția însă că prevenția este ”cea mai corectă soluție” pentru a preveni o catastrofă, amintind despre clădirile neconsolidate. 

”A fost testat de mai multe ori un plan, ultima dată în 2018 – ”Exercițiul Seism 2018”. A fost o mobilizare continuă de cinci zile pe plan național, a fost testată și evacuarea internațională, mobilizarea națională de răspuns. 

Răspunsul la un cutremur major nu îl dă doar Bucureștiul, ci toată țara. Dotarea care s-a făcut în ultimii trei ani este consistentă pe plan național, noi nu aveam echipamente specifice: acum avem containere de căutare-salvare câte două în fiecare județ, cu o echipă, carotele care taie în beton pentru căutarea oamenilor, senzori pentru depistarea persoanelor aflate sub dărâmături, echipamente grele – s-au cumpărat buldozere pentru prima fază a intervenției, s-a dotat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și pe linie medicală, cu ambulanțe. Sunt în licitație 500 de mașini de pompieri și sunt multe dotări încă în curs, care se fac. IGSU trebuie să le aibă pe toate licitate până la finalul anului 2023.

România a făcut un pas major de dotare și pregătire în ultimii ani comparativ cu 2016-2017. 

Există spitale care au fost reabilitate, altele nu. Problema spitalelor în zona calamitată nu este doar structura clădirii, ci inclusiv partea de energie – după un cutremur, depinde cum vor funcționa generatoarele electrice, apa, partea de echipamente. Când am făcut exercițiul din 2018, un concept era activarea spitalelor de campanie și transferul persoanelor în zone mai puțin afectate, cum ar fi Ardealul. Toate abordările nu pot fi doar abordând Bucureștiul independent de restul țării sau al Europei. Facem parte dintr-un mecanism european de protecție civilă. În câteva ore de la lansarea apelului, ajutorul va sosi în sprijinul nostru”, a spus Arafat.

Întrebat despre bilanțul estimat în cazul unui cutremur major – de 25.000 de morți, șeful DSU a avertizat asupra necesității consolidării clădirilor. 
”Nu voi lansa cifre pentru că numărul morților este greu de estimat, depinde la ce oră va avea loc cutremurul, unde vor fi oamenii. Clar este că, dacă rămânem cu multe clădiri neconsolidate, o să avem un număr de răniți și de morți semnificativ. Intervenția de salvare va fi una grea, s-ar putea să dureze să poți interveni să salvezi oamenii de sub dărâmături. Problema prevenției rămâne cea mai corectă soluție, doar așa reducem consecințele grave ale unui posibil cutremur și rolul nostru devine astfel mai ușor de executat”, a adăugat Arafat.  

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.