Președintele Partidului Mișcarea Populară Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, a solicitat, la dezbaterea pe bugetul anului 2018, Ministerului Sănătății ca județului Bistrița-Năsăud să îi fie repartizate ambulanțe noi, motivând că parcul auto al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud se află într-o situație dificilă (80% din autospecialele de intervenție au depășită durata de viață). Demersurile sale nu au fost în zadar și primele cinci autospeciale au sosit deja în județ.
Deși deputatul bistrițean a solicitat câte o ambulanță pentru fiecare comună din județ, în urma repartizării s-a stabilit că județul Bistrița-Năsăud va primi 28 de autospeciale noi, 17 pentru Serviciului de Ambulanță și alte 11 pentru SMURD. Cinci dintre acestea au sosit deja, iar deputatul Ionuț Simionca s-a arătat mulțumit de faptul că demersurile sale nu au fost în zadar.
”Închei anul 2018 cu satisfacția de a vedea primele ambulanțe noi în Bistrița și cu legi care să facă viața mai bună personalului ambulanței! Am fost să văd ambulanțele noi care au sosit la Bistrița și mă bucur să constat că, după un an de zile, eforturile mele încep să dea roade. Din cele 100 de ambulanțe ce ne-au fost promise de actuala guvernare, au ajuns în județul Bistrița-Năsăud 5. Nu e un număr satisfăcător, dar e un început” a declarat Ionuț Simionca.
Deputatul bistrițean a purtat discuții și cu angajații Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, reușind în acest fel să descopere și alte probleme cu care aceștia se confruntă și care ar putea fi soluționate.
”În discuțiile pe care le-am avut astăzi cu personalul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, am identificat două probleme ce vor fi rezolvate prin proiecte de lege pe care le voi iniția și le voi depune, în cel mai scurt timp în Parlament. Pe de o parte, mă voi asigura că personalul ambulanței va beneficia de decontarea cheltuielilor cu naveta și voi face în acest sens modificările necesare într-un proiect de lege care îmi aparține și care prevede obligația Ministerului Sănătății sau a autorităților administrației publice locale, în funcție de rețeaua în care este încadrată unitatea spitalicească, de a cuprinde în bugetele proprii sumele destinate decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei specialiștilor din sănătate. Pe de altă parte, voi iniția un proiect de lege pentru a permite șoferilor de ambulanță să se pensioneze la o vârstă mai mică față de cea prevăzută de legislația actuală” a mai completat Ionuț Simionca.
Potrivit sursei citate, sosirea primelor ambulanțe și discuția cu personalul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud reprezintă o motivație în plus pentru a continua demersurile. ”Toate acestea îmi confirmă, în prag de sărbători, că am reușit să fac lucruri bune în anul pe care ne pregătim să îl încheiem. Voi continua să lupt pentru bistrițeni și pentru drepturile lor, chiar dacă, așa cum spune ministru Sănătății, am ajuns să inaugurăm lucruri normale și să ne bucurăm de normalitate” a completat Simionca.
Reamintim că la nivelul județului Bistrița-Năsăud au sosit, zilele trecute, primele cinci ambulanțe de urgență tip B1/B2, tracțiune 2×4, Renault Master. Acestea fac parte din planul multianual de reînnoire a parcului de autosanitare a serviciilor publice de urgență medicale din România (atât serviciile de ambulanță cât și SMURD). Ele au fost achiziționate printr-un program derulat de către Departamentul pentru Situații de Urgență care prevede că sistemul integrat de urgență va beneficia de o îmbunătățire a serviciilor acordate, evaluarea primului-ajutor calificat, acordarea asistenței medicale și transportul pacienților fiind asigurate la standarde ridicate.
[…] Bistrița-Năsăud a remis presei un drept la replică în urma afirmațiilor făcute de Ionuț Simionca, liderul Partidului Mișcarea Populară Bistrița-Năsăud, care a fost să vadă ce…. Acestea a declarat: ”Mă bucur să constat că, după un an de zile, eforturile mele încep să […]