FOTO: Accident cumplit pe DN 17, în Reteag! Un tânăr din Suceava a murit, iar o orădeancă a fost grav rănită

Un tânăr din Suceava și-a pierdut viața, iar o tânără din Oradea a fost grav rănită, în urma unui accident cumplit, petrecut duminică dimineața, în jurul orei 4.00, pe DN 17, în localitatea Reteag. Autoturismul în care se aflau cei doi a prăsit șoseaua și s-a izbit de un podeț, după care s-a răsturnat. 

 

La data de 8 mai, în jurul orei 3:40, în urma unui apel 112, modulul SMURD de la Garda de Intervenție Beclean, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Beclean au intervenit la un accident de circulație în Reteag.

La locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din Suceava, în timp ce se deplasa pe Drumul Național 17, prin Reteag, pe direcția Beclean către Dej, a părăsit partea carosabilă și a  intrat în impact cu un podeț, răsturnându-se.

Echipajele de intervenție au găsit două victime încarcerate, dintre care una, șoferul în vârstă de 23 de ani, cu leziuni incompatibile cu viața. Cealaltă victimă, o tânără de 19 ani din Oradea, grav rănită, a fost extrasă și evacuată spre UPU SMURD Bistrița

Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

 

ImagineImagineImagineImagine

 

sursa foto: ISU Bistrița-Năsăud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.