FOTO: Trei bărbați răniți într-un accident în Budacu de Jos! Un șofer beat turtă a aterizat cu mașina în curtea unei gospodării

Trei bărbați au ajuns vineri după-amiaza la spital, după ce au fost implicați într-un accident rutier pe DJ 173C, în localitatea Budacu de Jos. Autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu un cap de pod, după care s-a izbit de o poarta și gardul unui imobil. Șoferul era beat turtă.

 

La locul accidentului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița, dar și polițiștii.

„În această după-masă, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un accident care a avut loc pe Drumul Județean 173 C și care s-a soldat cu rănirea a trei persoane.

Din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că un bărbat de 60 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Budacu de Jos, a intrat în coliziune cu un cap de pod, o poartă de acces și gardul unui imobil.

În urma accidentului, conducătorul auto și alți doi pasageri în autoturism au fost răniți și transportați la spital. Bărbatul de 60 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat,  urmând a-i fi recoltate probe biologice pentru determinarea alcoolemiei”, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Potrivit informațiilor transmise de Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud,  victimele sunt toate de sex masculin, cu vârste cuprinse între 51 și 60 de ani, și au fost transportate la UPU SMURD Bistrița, conștiente, cooperante cu politraumatisme.

Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Imagine

Imagine

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.