”Full Colours” – expoziție de pictură la Casa Argintarului

 

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud organizează marți, 11 iunie, de la ora 13.00, la Casa Argintarului de pe strada Dornei un vernisaj al unei expoziții de pictură intitulată ”Full Colours” și semnată Celestina Albișor și Cristina Fău.

”Expoziția celor două restauratoare ale Muzeului Național Brukenthal, promite o experiență vizuală spectaculoasă, printr-o serie de lucrări independente, diptice sau triptice, realizate în ulei sau în tehnica ebru în culori strălucitoare și într-o tehnică picturală impecabilă. Pe scurt, este vorba despre o călătorie interesantă în universul propus de cele două tinere artiste aflate în ascensiune care ne invită la un dialog al simțurilor și trăirilor explorate, alături de ele, prin formă și culoare”, spune managerul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, Alexandru Gavrilaș.

Celestina Albișor s-a născut în anul 1989, în Oradea, judeţul Bihor. La terminarea liceului de artă din localitate, secţia ceramică, decide aprofundarea unui segment inedit: restaurarea bunurilor culturale, o profesie aflată la confluenţa dintre artă și știintă. După definitivarea studiilor universitare de profil (obține diploma de masterat în anul 2011, ca șefă de promoţie la secţia Restaurare Lemn Policrom din cadrul Universității Lucian Blaga, Facultatea de Istorie și Patrimoniu din Sibiu) pleacă în Italia, cu o bursă Erasmus, la Accademia di Belle Arti e di Restauro- Abadir din Palermo unde învaţă vechile tehnici de restaurare, pe mai multe suporturi cum ar fi ceramica, fresca, gesso etc. În perioada 2011-2014 își desfășoară activiteatea într-un atelier de creaţie sibian, unde cochetează cu pictura abstractă și realizarea bijuteriilor unicat din cupru. În prezent este restaurator pictură în cadrul laboratorului de Restaurare- Conservare al Muzeului Naţional Brukenthal.

Cristina Fău S-a născut în anul 1982, la Horezu, orașul în care s-a păstrat tradiţia olăritului. Pasionată de artele decorative, a urmat cursurile Liceului de Artă din Râmnicu Vâlcea. Absolventa Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu (Conservarea și Restaurarea Patrimoniului, 2005) face parte din echipa Muzeului Naţional Brukenthal din anul 2006, ca restaurator pictură de șevalet. Pasiunea pentru profesia de restaurator și experienţa acumulată în decursul timpului, i-au fost recompensate prin obţinerea „Marelui Premiu” la Salonul Naţional de Restaurare, Craiova, în anul 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.