Gara Bistrița Nord, amendată de comisarii de la Protecția Consumatorilor! Sala de așteptare, ÎNCHISĂ

Gara Bistrița Nord, amendată de comisarii de la Protecția Consumatorilor! Sala de așteptare, ÎNCHISĂ
Sala de așteptare a Gării Bistrița a fost închisă temporar
Sala de așteptare a Gării Bistrița a fost închisă temporar de comisarii Comisariatului Judetean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bistrița-Năsăud, din cauza mizeriei de nedescris din incintă. Totodată a fost aplicată o amendă de 20.000 lei.
În cadrul unei tematici naționale de control, Comisariatul Judetean pentru Protecția Consumatorilor(CJPC) Bistrița-Năsăud a desfășurat o acțiune deverificare a respectării prevederilor legale în domeniu, la Gara Bistrița Nord din cadrul Companiei Naționale de Căi Ferate “CFR” S.A., sucursala regională Cluj.
În urma acțiunii, comisarii CJPC Bistrița-Năsăud au constatat faptul că operatorul economic nu asigură condițiile igienice corespunzătoare în sala de așteptare pentru călători, ceea ce a dus la sancționarea acestuia cu o amendă contravențională în cuantum de 20.000 lei și oprirea temporară a utilizării sălii de așteptarepână la remedierea deficiențelor constatate.
Potrivit CJPC Bistrița-Năsăud, abaterile întâlnite au fost: prezența unor depuneri grosiere de murdărie și excremente de păsări pe paviment, existența pereților murdari, cu pete și scurgeri de lichide, cu depuneri de praf și pânze de paianjeni, foloirea unei pardoseli deteriorată, cu multe bucăți de gresie desprinse și sparte, utilizarea unor întrerupătoare și prize fără capac.
"Comisarii CJPC Bistrita-Năsăud vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și așa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare", a transmis Stelian Dolha, șeful CJPC Bistrița-Năsăud.
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud
Citește și:
- 21:35 - Negocieri pentru un nou proiect energetic în Marea Neagră: Naftogaz discută cu OMV Petrom dezvoltarea unui zăcământ de gaze
- 20:25 - Tensiuni între SUA și Europa: Trump cere implicare militară în Strâmtoarea Ormuz și lansează un avertisment dur
- 19:41 - Bolojan bagă PNL în ședință, acasă la Iohannis, ca să vadă dacă liberalii mai rămân la guvernare sau nu
- 18:54 - Premierul Belgiei, Bart De Wever, consideră că Uniunea Europeană ar trebui să își normalizeze relațiile cu Rusia pentru a putea avea din nou acces la energie la prețuri mai mici.
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News











