ÎNCEPE CEA DE-A 26-A EDIȚIE A FESTIVALULUI GEORGE ENESCU

Festivalul George Enescu 2024 începe sâmbătă, în ultima zi a verii, la Ateneul Român din București.

Ajuns la cea de-a 26-a ediție, evenimentul este unul dintre cele mai cunoscute și prestigioase din lumea muzicii clasice la nivel internațional.

Timp de aproape o lună se vor reuni în inima Capitalei unii dintre cei mai cunoscuți interpreți, dar și artiști și orchestre cu mare potențial, la început de carieră, anunță Radio România București FM.

Festivalul George Enescu 2024 va dura până pe 27 septembrie, timp în care vor avea loc mai multe competiții pentru tinerele talente, concerte dar și masterclass-uri ținute de artiști cu greutate din lumea muzicii clasice.

Prima zi a festivalului va începe la ora 18:00, cu un concert inaugural și cu Gala de Premiere pentru secțiunea Compoziție.

De duminică, 1 septembrie vor avea loc rundele competițiilor unde vor participa unii dintre cei mai promițători tineri din lumea muzicii clasice. Vor fi organizate 3 concursuri: cel de violoncel, cel de vioară și cel de pian.

Violoncel

Prima rundă: 1 – 3 septembrie 2024

Runda a doua: 5 – 6 septembrie 2024

Semifinală: 8 septembrie 2024

Finala: 10 septembrie 2024

Prima rundă a competiției de violoncel va fi organizată la Universitatea Națională de Muzică din București. De asemenea, pe 4 și pe 6 septembrie vor avea loc două recitaluri, primul susținut de David Geringas și Mikhail Mordvinov, iar al doilea de Dmitry Sitkovetzky, Valentin Răduțiu și Lukas Geniušas. Nu în ultimul rând, finala competiției de violoncel va avea loc la Ateneul Român pe 10 septembrie, de la ora 18:00.

Vioară

Prima rundă: 7 – 9 septembrie 2024

Runda a doua: 11 – 12 septembrie 2024

Semifinală: 14 septembrie 2024

Finala: 16 septembrie 2024

Pe parcursul competiției de vioară de la Festivalul George Enescu 2024 vor avea loc mai multe recitaluri, precum cele ținute de Liviu Prunaru și Valentin Șerban pe 13 septembrie, sau cel al lui Shlomo Mintz, unul dintre cei mai importanți violoniști din lume, de pe 15 septembrie.

Pian

Prima rundă: 13 – 15 septembrie 2024

Runda a doua: 17 – 18 septembrie 2024

Semifinală: 20 septembrie 2024

Finala: 22 septembrie 2024

În cadrul competiției de pian, semifinala va avea loc la Ateneul Român, pe 20 septembrie, la fel ca finala de pe 22 septembrie de la ora 18:00. Pe data de 19 septembrie va avea loc recitalul ținut de Lilya Zilberstein, care este așteptat de o bună parte din participanți.

Masterclass-urile sunt noutatea ediţiei din acest an a Festivalului George Enescu

Între 23 și 27 septembrie vor avea loc masterclass-urile, o premieră la Festivalul George Enescu, și constau în ateliere de dirijat, vioară, pian și violoncel, care vor fi coordonate de Maestrul Cristian Măcelaru.

Festivalul se va încheia pe 27 septembrie, cu concertul de închidere care va avea loc la ora 18:00 la Ateneul Român.

Accesul la primele etape ale concursurilor instrumentale este gratuit, însă, începând cu semifinalele biletele sunt contracost. Prețurile încep de la 120 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.