O femeie din județul Maramureș este cercetată de polițiștii bistrițeni după ce ar fi încercat să prezinte un document falsificat, în vederea eliberării pașaportului electronic pentru fiul ei.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud au fost sesizați cu privire la faptul că la un ghișeu al Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Bistrița-Năsăud s-a prezentat o femeie, de 39 de ani, din județul Maramureș, împreună cu fiul ei, în vârstă de 12 ani, în vederea depunerii actelor pentru eliberarea paşaportului electronic pentru minorul în cauză.
”Întrucât împuternicirea notarială prezentată de către maramureșeancă nu îndeplinea condiţiile de fond şi formă, există suspiciunea că aceasta ar putea fi falsificată”, arată IPJ B-N.
În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efctuate cercetări pentru comiterea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.