Ministerul Dezvoltării asigură transparența deplină a plăților Programului ”Anghel Saligny”

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) va publica, periodic, pe site-ul propriu, plățile efectuate în vederea decontării facturilor pentru obiectivele de investiții finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, a atras atenția ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Acesta a adăugat că, în vederea transparentizării depline a acestui program, plățile vor include, pe lângă denumirea obiectivului și valoarea solicitată pentru decontare, și numele proiectantului și al constructorului, data semnării contractului și valoarea totală a acestuia, precum și informații referitoare la progresul investiției (valoarea decontată până în prezent din valoarea totală a investiției, exprimată procentual).

Ministrul dezvoltării a amintit că, la sfârșitul săptămânii trecute, ministerul a decontat și primele facturi pentru acest program, în valoare de peste 58 de milioane de lei, pentru 13 obiective de investiții, iar situația detaliată a plăților efectuate este disponibilă pe site-ul MDLPA, la link: https://mdlpa.ro/pages/plati

După cum este cunoscut, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, dispune de un buget de 65,5 miliarde de lei, prin care asigură serviciile de bază în localități (apa, rețeaua de canalizare și gaze) și reabilitează drumurile și podurile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.