Mutarea periculoasă făcută de Putin în Marea Neagră

Ucraina a ajuns în ziua cu numărul 841 de război. Experții militari susțin că o treime din flota Rusiei de la Marea Neagră – peste 20 de nave – a fost scufundată sau dezafectată în cele 27 de luni, de când Moscova a ordonat armatei sale să invadeze Ucraina. Acum Putin face o mutare disperată, după de flota sa din Crimeea a fost ciopârțită. O acțiune periculoasă este întreprinsă de Rusia în Marea Neagră, folosirea a patru submarine pentru a monitoriza regiunea.

UPDATE 10:10 – Ministrul Angel Tîlvăr participă, joi şi vineri, la Reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice, care se desfăşoară la Cartierul General al NATO de la Bruxelles, transmite MApN.

De asemenea, Tîlvăr va lua parte la întâlnirea Grupului de Contact pentru apărarea Ucrainei (UDCG), organizată în marja reuniunii NATO.

Ministrul Apărării va mai avea întrevederi bilaterale cu omologii din Canada, Regatul Ţărilor de Jos şi Ucraina.

Agenda de discuţii este axată pe subiecte de importanţă majoră pentru organizaţie în pregătirea deciziilor ce urmează a fi luate de şefii de stat şi de guvern din ţările aliate la Summitul NATO din luna iulie, care va marca 75 de ani de la semnarea Tratatului de la Washington.

UPDATE 09:45 – Nouă morţi şi 29 de răniţi în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Krivoi Rog

Nouă persoane au fost ucise şi 29 rănite miercuri în urma unui atac cu rachetă al Rusiei asupra oraşului Krivoi Rog din sudul Ucrainei, localitatea natală a preşedintelui Volodimir Zelenski, care a cerut din nou Occidentului să livreze mai multe sisteme de apărare antiaeriană ţării sale, relatează AFP.

Şeful Consiliului de Apărare din Krivoi Rog, Oleksandr Vilkul, a declarat că invadatorii au lansat o rachetă Iskander-M asupra oraşului, conform agenţiei de presă Unian.

„Operaţiunile de salvare au fost finalizate. Nouă persoane au murit, iar alte 29 sunt rănite. Printre cei răniţi sunt şi cinci copii”, a indicat pe Telegram ministrul ucrainean de interne Igor Klimenko.

Zelenski a publicat o înregistrare video făcută de echipele de salvare la locul tragediei, arătându-le căutând supravieţuitori printre dărâmăturile încă fumegânde ale unei clădiri.

Preşedintele ucrainean şi-a reînnoit apelul către aliaţii occidentali ai Ucrainei de a-i livra noi sisteme de apărare antiaeriană pentru a putea contracara atacurile ruseşti.

UPDATE 6:50 – SUA denunţă „crimele” comise de Rusia împotriva copiilor

Statele Unite au acuzat din nou Moscova că, după invazia Ucrainei, a transferat în Rusia copii ucraineni, unii dintre aceştia fiind oferiţi spre adopţie, conform AFP.

  „Acest lucru este josnic, îngrozitor”, a declarat consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, într-un comunicat, adăugând că „Rusia duce un război nu doar împotriva armatei ucrainene, ci şi împotriva poporului ucrainean”.

20.000 de minori „deportaţi sau strămutaţi cu forţa”

Comunicatul Casei Albe se referă în special la o anchetă a Financial Times, publicată miercuri, care susţine că a identificat şi localizat patru copii ucraineni transferaţi în Rusia şi apoi oferiţi spre adopţie pe site-ul usynovite.ru. Copiii au vârste cuprinse între 8 şi 15 ani.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.