O NOUĂ CONTESTAȚIE PRIVIND CANDIDATURA DIANEI ȘOȘOACĂ LA ALEGERILE PREZIDENȚIALE, RESPINSĂ DE CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

Curtea Constituțională a respins marți, în urma unei noi ședințe, încă o contestație privind candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. De această dată, contestația fusese formulată de Botomei Vasile. Decizia vine după ce, luni, CCR a respins o altă contestație depusă chiar de Diana Șoșoacă față de neînregistrarea candidaturii sale.

În aceeași ședință de luni, Curtea a respins și sesizări privind candidaturile Elenei Lasconi și a lui Marcel Ciolacu, precum și contestații ale altor candidați nemulțumiți de respingerea dosarelor lor de către BEC.

CCR a făcut publică luni hotărârea privind respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă, arătând că înregistrarea acesteia încalcă unele condiții de eligibilitate legate de valorile democrației, statul de drept, respectarea Constituției și apartenența României la UE și NATO. Curtea a subliniat că elementele cuprinse în jurământul de credință sunt condiții de eligibilitate și de fond pentru a candida la președinție, pe care candidatul trebuie să le îndeplinească la momentul depunerii candidaturii.

Diana Șoșoacă a criticat dur hotărârea CCR, numindu-i pe judecători „trădători”, „staliniști și naziști” și acuzându-i că s-au antepronunțat privind un eventual comportament al său ca președinte. Ea a anunțat că îi va da în judecată pe membrii Curții Constituționale.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.