Ofensiva rusă, concentrată în orașul ucrainean Avdiivka – Unde vrea Putin să ajungă

S-au împlinit 600 de zile de la debutul invaziei ruse în Ucraina. În prezent, efortul militar rus este concentrat în orașul Avdiivka din regiunea Donețk. Putin și-a anunțat, de altfel, intențiile în legătură cu această regiune.  Liderul rus a stabilit o nouă dată pentru intrarea forțelor ruse în granițele administrative ale regiunii Donețk – 31 decembrie. 

UPDATE 11.10 Ucraina respinde ideea unui armistițiu, ar fi un preț prea mare după atâtea pierderi

Consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podolyak a postat pe Twitter un mesaj în care a spus că oprirea războiului ar presupune un preț prea mare pentru a fi acceptat:

„600 de zile de război pe scară largă și distructiv în centrul Europei… 600 de zile în care Rusia a ucis cu brutalitate cetățeni ai unei alte țări, a încălcat regulile internaționale, a aruncat lumea într-un haos sângeros, a trezit în alți dictatori dorința de a trage, de a distruge… 600 de zile de când Ucraina încearcă cu stoicism să ferească lumea de un viitor post-apocaliptic, să nu cadă în anarhie, la mâna dreaptă a celor puternici, în genocid de dragul genocidului. Și vom reuși să o facem, pentru că prețul opririi războiului este prea mare…”

UPDATE 10.45 Pierderi grele pentru trupele rusești, potrivit estimărilor ucrainene

Estimarea ucraineană a pierderilor rusești de ieri: 860 de soldați, 17 tancuri, 23 de alte blindate de luptă, 44 de tunuri, 22 diferite vehicule, 1 lansator multiplu de rachete, 1 avion, 1 elicotper și 5 echipamente speciale, potrivit Kyiv Indepedent.

UPDATE 9:00 – Zeci de soldați ruși, capturați în luptele aprige de lângă Verbove – VIDEO

Un videoclip cu un grup mare de soldați ruși care au fost capturați în vecinătatea satului Verbove, pe direcția frontului Zaporojie, a fost postat pe internet.

Armata ucraineană i-a filmat pe invadatorii din Forțele Aeropurtate și le-au arătat fețele pe rețelele de socializare.

Potrivit informațiilor preliminare, Forțele Armate ucrainene au luat cu asalt o poziție în apropiere de Verbove, capturand un grup de ruși din Regimentul 108 Gărzi de Asalt Aerian în urma operațiunii.

UPDATE 6:30 – Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a ajuns în China

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a sosit la Beijing, a anunţat luni Moscova, înaintea unei vizite aşteptate în China a preşedintelui rus, Vladimir Putin, cu ocazia celui de-al treilea forum al Noilor drumuri ale mătăsii, relatează AFP.

Ministerul rus de Externe a informat pe reţeaua socială X (fostă Twitter) că Serghei Lavrov se afla în capitala Chinei cu o delegaţie rusă.

UPDATE 5:10 – Vin zile grele pentru soldații ruși! Brigada Azov a fost reconstruită și a ieșit deja pe teren. Unde activează

Brigada Azov, întărită de lupte, a revenit în primele linii ale frontului în Ucraina și luptă în pădurile din Donețk.

Membrii brigăzii Azov au putut fi văzuți luptând din tranșeele din pădurea Serebrianski într-un videoclip publicat recent de United24, o platformă administrată de guvernul ucrainean.

Pădurea, din apropierea orașului Kreminna ocupat de ruși, a fost centrul unora dintre cele mai aprige lupte, unde Rusia continuă atacurile furibunde.

Videoclipuri poste pe rețelele de socializare păreau să arate pe soldați Azov atacând pozițiile rusești în pădure.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.