OMS: A fost înregistrat primul deces uman cauzat de gripa aviară de tip H5N2

Pacientul, un bărbat în vârstă de 59 de ani, a murit într-un institut de specialitate din capitala Mexicului, la câteva ore după ce fusese spitalizat.  

A fost înregistrat primul deces uman cauzat de gripa aviară de tip H5N2, în Mexic, a anunțat miercuri, 5 iunie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Tulpina H5N2 este diferită de cea (H5N1) legată de actuala epidemie înregistrată la vaci în Statele Unite ale Americii şi pentru care au fost raportate trei cazuri la oameni, potrivit Agerpres.

Pacientul care a murit nu a avut niciun contact cunoscut cu păsări de curte

Pacientul, un bărbat în vârstă de 59 de ani, a murit la data de 24 aprilie într-un institut de specialitate din capitala Mexicului, la câteva ore după ce fusese spitalizat.

OMS a subliniat că pacientul nu a avut niciun contact cunoscut cu păsări de curte sau alte animale, dar avea deja multe probleme de sănătate.

Bărbatul a prezentat simptome precum febră, dificultăţi de respiraţie, diaree, greaţă şi stare generală de rău pe 17 aprilie, a indicat OMS, care a fost sesizată în legătură cu acest caz pe 23 mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.