PERCHEZIȚII ÎN FORȚĂ, LA CLANURILE DIN ȚĂNDĂREI. INTERLOPII, CĂUTAȚI ÎN TOATĂ EUROPA

Perchezitii de amploare, în acest moment. Sute de polițiști și jandarmi au descins la clanurile de temut din orașul Țăndărei, județul Ialomița. Potrivit politiei, sunt zeci de mandate de aducere inclusiv pe numele unor interlopi periculoși căutați în toată Europa.  

În această dimineață, polițiștii Direcției de Investigații Criminale și ai Direcției, Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 23 de percheziții domiciliare în localitatea Țăndărei, județul Ialomița.

Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și pentru nerespectarea regimului armelor si munițiilor.

De asemenea, vor fi puse în aplicare câteva zeci de mandate de aducere și mandate europene de arestare, emise pe numele unor persoane despre care există indicii că se află în localitatea Țăndărei.

Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

Persoanele de interes depistate vor fi conduse la sediul poliției pentru amprentare și fotografiere și audiate în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Obiectivul acestor acțiuni este tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.

În cauză se beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Ordine Publică și Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și din cadrul Poliției Capitalei și Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, respectiv luptători ai structurilor pentru acțiuni speciale, polițiști de investigații criminale, rutieră, ordine publică, grupe canine și jandarmi.

Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.