Propunerile de numire a miniștrilor pentru portofoliile Dezvoltării Regionale și Transporturilor, transmise președintelui Klaus Iohannis

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a transmis, miercuri, președintelui României, Klaus Iohannis, propunerile de numire a miniștrilor pentru portofoliile Dezvoltării Regionale și Transporturilor.

Pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a fost propus Daniel Suciu, iar pentru Ministerul Transporturilor a fost propus Răzvan Cuc.

Am făcut aceste nominalizări pentru a pune capăt situației de blocaj a activității Guvernului, mai ales că perioada de interimat la cele două ministere expiră. Dezvoltarea regională și transporturile sunt două domenii cheie, pentru care am prevăzut prin legea bugetului de stat sumele necesare pentru realizarea investițiilor de care România are nevoie. Pentru buna implementare a proiectelor de investiții este necesară coordonarea de către miniștri cu atribuții depline în exercitarea funcțiilor. Îmi exprim speranța că interesele României vor prima și, în scurt timp,  Guvernul va putea să-și desfășoare activitatea în echipă completă”, a subliniat prim-ministrul Viorica Dăncilă.

Executivul României va continua să își îndeplinească angajamentele asumate și va acționa pentru punerea în aplicare a Programului de Guvernare în interesul cetățenilor, cu accent pe dezvoltarea investițiilor și creșterea veniturilor populației. Totodată, Guvernul României își va exercita, în continuare, cu responsabilitate mandatul Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene” se arată într-un comunicat de presă al Guvernului României.

FOTO: Realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.