Reprezentantii Chimcomplex, detalii in exclusivitate la Realitatea Plus despre contractele muncitorilor uciși în „apartamentul groazei”

Ancheta crimelor de la Onești s-ar putea extinde chiar la firma la care cei doi muncitori ucisi erau angajați. În exclusivitate, la „Subiectul Orei” de la Realitatea Plus, cu Ana-Maria Păcuraru, un director al combinatului din Onești a oferit o serie de detalii șocante despre derularea evenimentelor cu final tragic. 

În direct la Realitatea Plus, Prisăcariu a relatat modul șocant în care cei din companie au aflat despre tragedia care se petrecea în apartamentul ce afla în renovare.

„Încă din 2009 (data la care apartamentul care i-a aparținut lui Gheorghe Moroșan a fost executat în favoarea Chimcomplex – N.R.) nu am avut niciun fel de legătură, nici scris, nici telefonic, nici față în față, cu domnul Moroșan. De atfel, eu am aflat indirect despre incident de la șeful de echipă al celor doi, care a încercat să-i sune și a răspuns Moroșan.” 

Directorul Chimcomplex a precizat și de ce se aflau cei doi bărbați în apartament. „Erau electricieni și fuseseră trimiși să refacă întreaga instalație a apartamentului, care se afla în proces de renovare, pentru a fi transformat în locuință de serviciu. Compania derulează un amplu program de recrutare de specialiști și intenționăm să le oferim locuințe de serviciu tinerilor, pentru a-i atrage să vină să lucreze pe platforma industrială de la Onești. Colegii erau specialiști pe linie electrică, erau foarte buni profesioniști și pentru noi reprezintă o pierdere uriașă”, a afirmat Prisăcariu.

\”\”Am depus la Inspectoratul Teritorila de Muncă toate documentele care dovedesc legalitatea muncii pe care o desfășurau cei doi în acel apartament.”

Managerul combinatului din Onești a mai afirmat că el n-a fost anunțat în legătură cu un alt incident, în care Gheorghe Moroșan ar mai fi amenințat o persoană trimisă pentru a face reparații în apartamentul respectiv.

Foto: Inquam Photos, Justinel Stavaru

Sursa: Realitatea din Justitie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.