Risc de BLACKOUT în România! PLANUL României pentru a nu ne trezi în beznă, explicat de premierul Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit recent pe tema riscului unei pene de curent sau a unui blackout masiv la nivel naţional în această iarnă.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, în cadrul unui interviu, faptul că șansele ca România să se confrunte cu o pană de curent totală sunt foarte mici. De asemenea, premierul a încercat să îi liniștească pe români și a explicat că a luat măsuri în cazul în care acest lucru s-ar întâmpla. 

„Pentru România este foarte puțin probabil să se întâmple un astfel de moment. Sigur, trebuie să fim pregătiți pentru orice situație, dar, repet, responsabilitatea este foarte mică. Sunt măsuri discutate. Să putem relua alimentare, avem generatoare.

Chiar şi dacă ar fi să se întâmple chestiunea aceasta, sunt măsuri discutate la nivelul întregului sistem energetic, astfel încât să putem relua alimentarea cu energie electrică în timp foarte scurt. (…) Sunt aspecte coordonate la nivelul Guvernului cu toate instituţiile implicate în tot ce ţine de domeniul energetic şi de domeniul de situaţii de urgenţă”, a spus Nicolae Ciucă.

Indiferent de cât de mică sau mare este probabilitatea producerii unor pene majore de energie electrică, nu strică dacă suntem pregătiți pentru un astfel de scenariu. Mai ales că multe dintre pregătiri sunt banale, nu necesită aproape niciun efort, dar pot face diferența în cazul în care astfel de incidente s-ar întâmpla.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.