Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Gabriel Lazany, a anunţa că unitatea medicală își mărește echipa, în acest sens fiind scoase la concurs noi posturi. Este vorba despre posturi adresate medicilor.
„În ultimul număr din revista Viaţa Medicală au fost publicate încă şapte noi posturi pentru medici, pe specialităţile Obstetrică-Ginecologie, Pneumologie, Ortopedie şi Traumatologie, Diabet, Pediatrie, două posturi pentru Unitatea de Primiri Urgenţe şi unul la Medicina Legală”, a spus managerul Gabriel Lazany.
Conducerea SJU Bistrița a mai completat că încearcă în continuare să atragă medici tineri către unitatea spitalicească.
În ultimii ani, peste 50 de medici tineri au fost angajați la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, echipa medicală fiind alcătuită în prezent din peste 160 de cadre. Acest subiect a mai fost prezentat de Realitatea de Bistrița: