Tânăr din Bistrița, amendat pentru că nu a respectat carantina! A fost descoperit după ce l-a agresat pe concubinul mamei sale

Tânăr din Bistrița, amendat pentru că nu a respectat carantina! A fost descoperit după ce l-a agresat pe concubinul mamei sale
Un tânăr din Bistrița a primit o amendă piperată, din cazuă că a părăsit domiciliul
Un tânăr din Bistrița a primit o amendă piperată, din cauză că a părăsit domiciliul unde ar fi trebuit să rămână în carantină până pe 16 decembrie. Polițiștii au descoperit fapta tânărului, după ce acesta l-a agresat pe iubitul mamei sale. Bărbatul nu a dorit să depună plângere penală, astfel că tânărul a scăpat de un dosar penal.
Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au intervenit luni la un scandal sesizat prin 112.Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, la fața locului, a fost identificat un bărbat de 43 de ani din localitate, care a relatat polițiștilor faptul că fiul concubinei sale l-a agresat fizic, în timp ce se afla într-un imobil din Bistrița, după care a plecat. Totodată, bărbatul agresat le-a precizat polițiștilor că nu dorește să depună plângere penală.În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că este vorba despre un tânăr de 19 ani din cartierul Viișoara, plasat în carantină la domiciliu până la data de 16 decembrie 2021.Având în vedere că nu a respectat măsurile impuse, a fost sancționat contravențional, conform Legii 55/2020, cuantumul sancțiunii aplicate fiind de 1.000 de lei.Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:00 - Noaptea Muzeelor 2026 - ce muzee poți vizita gratuit în București și în țară
- 18:17 - Pensiile din iunie vor veni cu întârzire din cauza sărbătorilor legale
- 17:46 - La 102 ani merge la serviciu, învață olărit și scrie poezii. Povestea bărbatului pe care internetul l-a numit „cel mai fericit om din lume”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














