Tânăra din Bistrița care a încălcat de două ori arestul la domiciliu, a ajuns după gratii

Tânăra din Bistrița care a încălcat de două ori arestul la domiciliu, a ajuns după gratii
O tânără din Bistrița a ajuns în arest preventiv în Penitenciarul Gherla, după ce a fost depistată în două rânduri
O tânără din Bistrița a ajuns în arest preventiv în Penitenciarul Gherla, după ce a fost depistată în două rânduri, de polițiști și jandarmi, că a nu a respectat măsura arestului la domiciliu impus de instanță. Tânăra este trimisă în judecată pentru tâlhărie calificată.
O tânără de 20 de ani din Bistrița, care a încălcat de două ori consecutiv măsura arestului la domiciliu, ultima dată pe 22 aprilie, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile."
Arestarea preventivă a fost dispusă ca urmare a sesizărilor motivate, formulate de polițiștii Biroului Supravegheri Judiciare la data de 8 aprilie, respectiv 22 aprilie 2020, întrucât aceasta a încălcat cu rea-credință măsura preventivă dispusă
", a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BIstriața-Năsăud.Astfel, Judecătoria Bistrița a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, față de tânăra de 20 de ani, din Bistrița, cercetată pentru infracțiuni contra patrimoniului.Aceasta a fost depusă în Penitenciarul Gherla, Secția Cluj-Napoca, în baza mandatului de arestare preventivă emis de către Judecătoria Bistrița.Despre acest subiect, Realitatea de Bistrița a scris AICI:[embed]https://realitateadebistrita.net/bistriteanca-in-arest-la-domiciliu-gasita-de-jandarmi-la-4-km-de-casa-nu-e-la-prima-abatere/[/embed]
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:00 - Noaptea Muzeelor 2026 - ce muzee poți vizita gratuit în București și în țară
- 18:17 - Pensiile din iunie vor veni cu întârzire din cauza sărbătorilor legale
- 17:46 - La 102 ani merge la serviciu, învață olărit și scrie poezii. Povestea bărbatului pe care internetul l-a numit „cel mai fericit om din lume”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














