Tânăr din Bistrița-Năsăud, beat turtă la volan! Polițiștii i-au făcut "cadou" un dosar penal

Tânăr din Bistrița-Năsăud, beat turtă la volan! Polițștii i-au făcut "cadou" un dosar penal
Un tânăr din comuna Feldru s-a ales cu dosar penal
Un tânăr din comuna Feldru s-a ales cu dosar penal, după ce azi noapte a fost descoperit de polițiști, beat criță la volan. Feldrihanul a fost oprit de oamenii legii pe DJ 172, în localitatea Josenii Bârgăului.
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au întocmit, luni, un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, în cadrul căruia efectuează cercetări."În fapt, astăzi, în jurul orei 01.40, a fost oprit pentru control, pe Drumul Județean 172, în localitatea Josenii Bârgăului, un tânăr de 26 de ani, din Feldru, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența alcoolului. Valoarea indicată de aparatul etilotetst a fost de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recolatate probe biologice în vederea stabilirii cu eaxctitate a alcoolemiei", a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului efectuează cercetări pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud
Citește și:
- 20:33 - Vladimir Putin deschide ușa către Europa: „Nu excludem apropierea”
- 19:50 - Mesajul naționalei după eșecul cu Turcia: „Avem nevoie de voi să ne ridicăm”
- 18:31 - Bugetul de stat pe 2026, promulgat de Nicușor Dan. Legea intră în vigoare imediat
- 17:54 - Prețurile carburanților azi, 27 martie 2026: unde găsești cea mai ieftină benzină și cât a ajuns litrul la pompă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News










