USR afirmă că PSD şi PNL manipulează cu privire la Pilonul 2 de pensii şi le cere celor două partide să demareze reforma pensiilor speciale.
„Mai întâi, au manipulat răspândind îngrijorare faţă de scăderea valorii activelor Pilonului 2 de pensii, scădere care, în realitate, se datorează scăderii valorii de tranzacţionare a titlurilor de stat şi care nu are efect pe termen lung asupra sumelor depuse. Apoi, au vorbit despre furtul din conturile individuale de pensii, o minciună prostească pentru oricine ştie cum funcţionează acest sistem de administrare a pensiilor. Iar acum manipulează din nou, invocând sume false şi sugerând că Pilonul 1 de pensii ar fi pe pierdere din cauza Pilonului 2. E clar că se construieşte o poveste pentru a ataca din nou, într-un fel sau altul, Pilonul 2 de pensii. Au nevoie de bani, dar, mai mult de atât, au nevoie ca toată lumea să depindă de stat şi de deciziile lor politice. Nu suportă ideea că cetăţenii – şi, mai ales, pensionarii de mâine – ar putea fi independenţi faţă de ei. O gândire cu adevărat de stat comunist”, declară deputatul USR Cristian Seidler, vicepreşedinte al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES.
Reprezentanţii USR susţin că ministrul PSD al Muncii, Marius Budăi, trebuie să înceteze să mai apară la televizor „pentru a-i minţi pe români” pe subiectul Pilonului 2 de pensii.
„Dacă, până acum, marea problemă pretinsă de ministrul Budăi în materie de pensii era plafonul de 9,4% din PIB prevăzut în PNRR, de acum problema este la Pilonul 2. În realitate, problema fondului public de pensii este diferenţa uriaşă dintre încasări şi plăţi şi imposibilitatea Guvernului de a aloca mai mulţi bani de la bugetul de stat pentru a acoperi deficitul. PSD şi PNL ascund însă acest adevăr, pentru că, altfel, ar antrena responsabilitatea Guvernului pe care îl formează şi nu a altor „actori” pe care tot încearcă să dea vina”, se arată în comunicat.
USR cere din nou PSD şi PNL să demareze reforma pensiilor speciale pentru a rezolva problema deficitului sistemului de pensii publice şi pentru a înlătura inechităţile „înjositoare”.
„În 2022, statul plăteşte pentru pensiile speciale peste 12 miliarde de lei. Îi invităm pe miniştrii PSD şi pe partenerii lor de guvernare să se uite într-acolo”, se arată în comunicat.
Reprezentanţii USR arată că ministrul PSD Marius Budăi ar trebuie să vorbească despre obligaţia pe care statul o stabileşte pentru administratorii fondurilor de pensii private Pilon 2 de a investi în titlurile de stat.
„Românii care contribuie la Pilonul 2 trebuie să ştie că legea le garantează că suma totală cuvenită la pensie nu poate fi mai mică decât valoarea contribuţiilor virate la Pilonul 2, diminuate cu penalităţile de transfer şi comisioanele legale. USR consideră că Pilonul 2 de pensii este singura şansă a românilor la o pensie decentă la bătrâneţe”, mai afirmă aceştia.
Sursa: Realitatea Din USR