Vortex polar peste România – Vreme deosebit de rece – Ce se va întâmpla cu temperaturile de Florii și Paște

Meteorologii anunță faptul că temperaturile înregistrate sunt mult sub nivelul acestei perioade. Au fost emise avertizări meteo.

Diana Giurgiu, meteorolog ANM, a vorbit la Realitatea PLUS despre evoluția vremii în această perioadă.

„Acest episod de vreme deosebit de rece durează de ieri, astăzi se resimte în toată țară, și se va face simțit și pe parcursul zilelor următoare. Temperaturile maxime sunt cam între 2 și 10 grade. În mod normal la această dată ar trebui să avem temperaturi între 13 și 19 grade.

Și temperaturile minime între 0 și 8 grade în mod normal, însă vom avea între -3 și 3 grade. 

Spre sfârșitul acestei săptămâni tendința e de o ușoară încălzire în toate regiunile, iar dacă vorbim despre săptămâna viitoare la nivel de estimări, estimarea e că ne vom situa fie undeva în jurul normelor fie ușor sub acestea”, a anunțat meteorologul ANM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.