Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a aprobat, miercuri, într-o ședință ordinară, un proiect de hotărâre care prevede lista de prioritate privind repartizarea unei locuințe ANL tinerilor specialiști în sănătate care își desfășoară activitatea în unitățile medicale din județul Bistrița-Năsăud.
Astfel, pe lista aprobată cu 27 de voturi pentru figurează mai mulți medici care lucrează în cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița și care au depus dosare pentru acordarea unor astfel de locuințe. În total au fost depuse 21 de dosare, dintre acestea unul singur fiind respins, întrucât persoana care a făcut solicitarea mai deține în chirie un apartament proprietate a Statului Român.
Astfel, printre cei care vor primi în curând cheile unor locuințe ANL se numără:
- dr. Andrei Farcaș-Rotariu – medic specialist neurochirurgie;
- dr. Mihaela Ioana Albu – medic specialist chirurgie plastica-microchirurgie reconstructivă;
- dr. Radu Claudiu Elisei – medic specialist chirurgie generală;
- dr. Maria-Paula Bîndeanu – medic specialist ATI;
- dr. Veronica Morari – medic specialist ATI;
- dr. Andrei Vârciu – medic specialist gastroenterologie;
- dr. Tănase Timiș — medic specialist oncologie;
- dr. Anca Maria Tudor – medic specialist pediatrie;
- dr. Alice Gabriela Ifteme – medic specialist pediatrie.
Întreaga listă poate fi consultată mai jos:
Singura persoană a cărui dosar a fost respins este Ancuța Vitușinschi.
În ceea ce privește criteriile de acces pentru ocuparea unei locuințe ANL, potrivit hotărârii nr. 105 adoptată de CJ B-N la data de 23 august 2018, punctele cele mai multe le-au primit cadrele medicale care locuiesc cu chirie, sunt căsătorite și au copii.
Un criteriu important de care s-a ținut cont este acela că solicitanții trebuie să își desfășoare activitatea în sistemul sanitar. Potrivit hotărârii, cei care lucrează la Spitalul Județean de Urgență Bistrița primesc 64 de puncte, în timp ce angajații din alte unități medicale vor putea obține doar 60 de puncte.
După analizarea dosarelor, cele mai bune punctaje au fost obținute de Anca Maria Buda – 169, Andrei Farcaș-Rotariu – 168 și Ștefan Pop, Iulia Frimu și Ioana-Manuela Man, câte 167 de puncte.
Cheile noilor locuințe ANL vor fi predate chiriașilor în scurt timp, lucrările în zona blocului situat pe strada Prundului urmând să fie finalizate în curând.