Aseară, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au intervenit pentru aplanarea unui scandal izbucnit într-o familie din Rodna. O femeie de 49 de ani a solicitat prin 112 sprijinul polițiștilor, întrucât fiul ei de 20 de ani, aflat sub influența alcoolului amenință cu un topor și distruge mai multe bunuri dintr-o încăpere.
Incidentul a avut loc într-un apartament al unui bloc de locuințe, iar la sosirea polițiștilor, tânărul se manifesta violent, refuzând să comunice.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, a intervenit în sprijin grupa din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, împreună cu un negociator și au fost evacuate în siguranță toate persoanele aflate în locuință și scara blocului. Tânărul a fost imobilizat de polițiști și internat la psihiatrie pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru distrugere și amenințare în cadrul căruia continuă cercetările.