Lucrările la Liceul Tehnologic de Servicii Bistrița avansează, anunță primarul municipiului Bistrița Ioan Turc.
„Unitatea școlară, aflată pe Bulevardul Republicii, avea aspect și dotări învechite și se afla în stare de degradare, ceea ce făcea ca procesul educațional să se desfășoare în condiții nepotrivite pentru un învățământ de calitate. Pe lângă lucrările de modernizare și de îmbunătățire a eficienței energetice, imobilul a mai fost extins cu un corp de clădire de 244,8 mp”, precizează edilul bistrițean.
Valoarea contractului lucrărilor este de 7.610.715,09 lei, proiectul fiind finanțat prin POR și buget local. Termenul de finalizare a execuției este luna noiembrie 2022.