O parcare nouă, de 144 de locuri, va fi construită pe strada CR Vivu din municipiu, a anunțat, joi, Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița.
Potrivit edilului, Consiliul Tehnico-Economic al Primăriei municipiului a avizat favorabil reconfigurarea parcării de pe strada C.R. Vivu care deservește blocurile 1, 2, 4 și 8.
„Aici, de la 90 de locuri existente, se vor obține 144 de locuri de parcare la sol. Varianta supraetajată nu era dezirabilă în acest caz, urmând a se obține 150 de locuri de parcare, dar cu un cost suplimentar de cel puțin 3 milioane lei.
Perimetrul reamenajat va fi prevăzut cu iluminat public nou, va avea și un loc de joacă, iar pentru fiecare 5 locuri de parcare va fi plantat un copac, zona fiind împrejmuită și cu arbuști mici. Totodată, vor exista aici și 3 stații de încărcare a autovehiculelor electrice, dar și o insulă ecologică având 10 pubele îngropate”, a precizat Ioan Turc.
Indicatorii tehnico-economici ai acestui proiect urmează să fie supuși aprobării Consiliului Local într-o viitoare ședință.
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud