Noaptea Muzeelor, marcată și la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud

În fiecare an, în mai multe instituții culturale din țară se organizează Noaptea Muzeelor, eveniment care oferă tuturor iubitorilor de istorie şi artă posibilitatea de a vizita și de a explora muzeele din România. Și în acest an, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, alături de alte 150 de alte entităților culturale publice, va oferi posibilitatea tuturor celor interesați de a participa la cea  de-a XV-a ediție a NOPȚII MUZEELOR, evenimentul desfășurându-se în data de 18 mai.

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud își va deschide porțile în data de 18 mai, la ora 18:00, urmând ca vizitatorii să poată să se bucure de expoziții, ateliere, piese de teatru sau chiar de vizionarea unor filme și concerte.

În plus, potrivit managerului instituției, Alexandru Gavrilaș, în intervalul 18:00 – 24:00, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud va găzdui și un târg al meșteșugarilor și un târg de antichități.

Totodată, în cadrul Nopții Muzeelor, în intervalul 18:00 – 24:00, mai multe secții ale Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, printre care Muzeul Bistrița, Casa Argintarului Bistrița, Muzeul Grăniceresc Năsăudean și Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi, vor fi deschise pentru vizitare.

Toți cei care vor dori să participe la Noaptea Muzeelor de la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud trebuie să știe că accesul este gratuit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.