Trei tineri din Bistrița, cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, s-au ales cu dosare penale pentru că au tâlhărit un adolescent de 17 ani, pe care l-au lovit și i-au furat banii. Incidentul s-a produs pe o stradă din municipiul Bistriţa, unde cei trei au avariat mai multe mașini parcate. 

”Iniţial, cei trei agresori care se aflau în stare de ebrietate, se manifestau zgomotos, tulburau ordinea şi liniştea publică şi loveau maşinile care treceau prin zonă. Un jandarm aflat în timpul liber care trecea prin zonă, a solicitat sprijinul colegilor aflaţi în serviciu. La faţa locului au intervenit imediat jandarmii Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa, care la momentul sosirii în zona indicată au constatat că cei trei tocmai tâlhăriseră un alt tânăr. Acesta era cu bicicleta şi a fost oprit, lovit şi deposedat de banii pe care îi avea asupra sa”, arată Inspectoratul Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud, într-un comunicat de presă.

Jandarmii au întocmit pe numele tinerilor de 18, 20 și 29 de ani actele de sesizare pentru infracţiunea de tâlhărie. Cei în cauză au fost conduşi la Poliţie, instituție care va continua cerectările în acest caz.

Cei trei tineri au fost sancţionaţi şi cu amenzi în valoare totală de 2.100 lei pentru tulburarea liniştii publice şi adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare.

După primele cercetări, Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud a decis să îl rețină pentru 24 de ore pe unul din cei trei tineri, acesta fiind cercetat pentru mai multe infracțiuni. Este vorba despre tânărul în vârstă de 18 ani.

”În fapt, în această dimineață, acesta a fost prins în flagrant, de către jandarmi, la scurt timp după ce, pe o stradă din Bistrița, l-ar fi oprit pe un tânăr de 17 ani, l-ar fi agresat și i-ar fi sustras o sumă de bani. De asemenea, tot în cursul acestei dimineți, angajata unui fast-food din Bistrița a sesizat faptul că, în timp era de serviciu, a servit țigări unor tineri, însă aceștia au plecat fără să achite contravaloarea lor, respectiv suma de 54 de lei. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru abuz de încredere, iar în cadrul cercetărilor au stabilit faptul că este vorba despre același tânăr de 18 ani. Acesta, împreună cu alții doi, de 20, respectiv 29 de ani, toți din Bistrița, sunt bănuiți de comiterea faptei”, arată Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care au fost comise faptele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.