Accident grav la Valea Mare! Adolescent inconștient, după ce a căzut de pe snowboard

În ultimele zile ale vacanței de iarnă, un adolescent din Bistrița-Năsăud a fost rănit grav și a ajuns inconștient la spital, după ce a căzut cu snowboardul la Valea Mare.

 

Luni după-amiaza, în localitatea Valea Mare, aflată pe Valea Măriilor din județul Bistrița-Năsăud, un adolescent în vârstă de 17 ani s-a rănit grav, după ce a căzut cu snowboardul și și-a pierdut cunoștința. Acesta își petrecea ultimele zile de vacanță la o pensiune din localitate.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Bistrița-Năsăud, băiatul a fost transportat rapid de către aparținători la o pensiune din Valea Mare.

Au fost alocate la caz un echipaj de prim ajutor SMURD și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.

La scurt timp după, a fost preluat de apartinatori și a început deplasarea spre echipajele medicale. Pentru scurt timp, băiatul și-a recăpătat conștiența.

În localitatea Maieru, adolescentul a fost preluat de către echipajul medical SMURD, inconștient , cu traumatism cranio cerebral sever. După ce a fost stabilizat, el a fost predat echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD.

Victima este transportată în aceste momente spre UPU SMURD Bistrița„, a transmis Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.