Un accident rutier a avut loc, duminică seara, pe DN 17, în cartierul Viișoara din municipiul Bistrița, unde un autoturism a intrat într-un cap de pod, după care a ajuns într-un șanț de pe marginea drumului. Șoferul, un tânăr din Suceava, era băut zdravăn și s-a ales cu dosar penal.
La locul accidentului au fost alocate un echipaj de prim ajutor și un echipaj de pompieri.
Șoferul autoturismului a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta prezenta un traumatism craniocerebral și a fost transportat la spital pentru investigații medicale suplimentare, deși inițial a refuzat.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, accidentul s-a produs pe fondul consumului de alcool, șoferul, un tânăr din județul Suceava, fiind băut zdravăn.
„În această seară, polițiștii Biroului Rutier au intervenit ca urmare a unui accident rutier care a avut loc pe Drumul Național 17, în localitatea Viișoara.
În urma primelor verificări efectuate, a rezultat faptul că șoferul unui autoturism care circula pe direcția de mers spre Bistrița, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ajuns într-un șanț de colectare a apei oficiale.
Conducătorul auto, un tânăr de 25 de ani, din Mălini, județul Suceava, a fost testat la fața locului cu aparatul etilotest, rezultat fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost dus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice pentru a i se stabili cu exactitate alcoolemia„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BIstrița-Năsăud.
Polițiștii Biroului Rutier au întocmit dosar penal și continuă cercetările.
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud