Accident rutier cu șase persoane implicate pe DN 17D (FOTO)

Șase persoane au fost implicate într-un accident rutier petrecut pe o șosea din Bistrița-Năsăud, după ce două autoturisme au intrat în coliziune. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale, un echipaj SMURD acordându-i primul ajutor.

Accidentul s-a produs joi, 12 iulie, în jurul orei 13:00, pe DN 17D, la ieșire din Sîngeorz-Băi spre Ilva Mică. Două autoturisme au intrat în coliziune, în cele două mașini aflându-se șase persoane, una dintre acestea având nevoie de îngrijiri medicale. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD de prim ajutor de la Năsăud.

Polițiștii au demarat cercetările în acest caz și au stabilit că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei în curbă.

Pe DN 17 D, la ieșire din Sîngeorz-Băi spre Ilva Mică, un autoturism condus de un bărbat, de 54 de ani, din Rodna, nu a adaptat viteza într-o curbă, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie, de 28 de ani, din Cluj-Napoca” a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Ambii șoferi testați cu aparatul etilotest, rezultate fiind negative.

FOTO: ISU B-N

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.