AJOFM BN: Toți angajatorii au obligația legală să comunice toate locurile de muncă vacante disponibile în platforma SEMM

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița – Năsăud reamintește tuturor angajatorilor din județ, atât din sectorul public cât şi din sectorul privat, că au obligația legală să comunice toate locurile de muncă vacante disponibile. Comunicarea unui loc de muncă vacant se face în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea acestuia, iar comunicarea  ocupării unui loc de muncă se face în termen de o zi de la data ocupării acestuia.    

 

Pentru a veni în sprijinul angajatorilor prin simplificare administrativă, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a pus la dispoziția acestora Platforma Servicii Online Angajatori (S.O.A.), în vederea accesării:
S.E.M.M. (Sistemul Electronic de Mediere a Muncii), pentru declararea locurilor de muncă vacante în conformitate cu Legea nr. 76/2002 actualizată, respectiv pentru comunicarea ocuparii locurilor de muncă declarate vacante.

Începând cu luna martie 2023, toți angajatorii sunt rugați să se înregistreze în platforma  S.E.M.M. pentru a-şi declara locurile de muncă vacante!

Comunicarea ofertelor de locuri de muncă vacante sau ocuparea acestora se face on-line, accesând site-ul Agenției Naționale pentru Ocupare a Forțelor de Muncă la adresa: www.anofm.ro, în secţiunea Servicii online/Angajatori, sau accesând linkul: https://www.anofm.ro/serviciionline/serviciionlineangajatori.html

Pentru buna funcționare a aplicației se recomandă utilizarea browser-ului Mozilla Firefox!

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.