Au intrat în vigoare noile prevederi ale legii în domeniul ordinii și siguranței publice

Au trecut cele 90 de zile, de la momentul publicării în Monitorul Oficial  a Legii nr. 192 din 2019, pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice. Noua lege a devenit aplicabilă din 26 ianuarie 2020 și este mult mai drastică decât precedenta.

Prin noile prevederi ale legii se instituie reguli clare și transparente referitoare la procedurile de legitimare, control corporal, al bagajelor sau al vehiculului. De asemenea, sunt prezentate condițiile în care o persoană poate fi condusă la sediul politiei și situațiile în care polițistul poate utiliza forța, respectiv sunt introduse garanții suplimentare pentru respectarea drepturilor cetățeanului. iată căteva dintre cele mai importante prevederi ale noii legi.

Imagine

1.Este înăsprit cadrul juridic pentru o serie de fapte antisociale, precum refuzul persoanei de a da relații pentru stabilirea identității sale sau organizarea de petreceri private în spațiul public, în proximitatea imobilelor cu destinația de locuințe.

2.Polițistul are dreptul să solicite persoanei care face obiectul legitimării să țină mâinile la vedere și, după caz, să renunțe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat.

3.Totodată, acesta are dreptul să conducă o persoană la sediul poliției, atunci când: nu s-a putut stabili (pe loc) identitatea acesteia, ori exista motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice; din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanțelor, ori bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală; prin acțiunile sale periclitează viața, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane sau ordinea publică; luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.

Persoana este condusă la cea mai apropiată unitate de poliție la care se poate realiza identificarea sa, verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale.

Verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale față de persoana condusă la sediul poliției se realizează de îndată, fără a depăși 8 ore de la momentul inițierii deplasării.

În situația în care identitatea persoanei nu a putut fi stabilită, din motive obiective, termenul de 8 ore se poate prelungi cu perioada necesară stabilirii identității, verificării situației de fapt și, după caz, luării măsurilor legale, fără a depăși 12 ore de la momentul inițierii deplasării. Vechea lege prevedea un termen de 24 de ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.