Doi tineri și o minoră au fost prinși în flagrant de polițiști, în timp ce vindeau substanțe psihoactive în plină stradă, unei tinere din Livezile. În urma percheziției corporale, oamenii legii au descoperit 8 plicuri cu substanță cristalină.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în urma acțiunilor specifice desfășurate, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au depistat, în flagrant delict, trei tineri care ar fi oferit spre vânzare substanțe psihoactive. Asupra lor au fost descoperite 8 plicuri cu substanțe cristaline, incolore care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
„În fapt, cei trei se aflau într-un autoturism parcat pe o stradă din Bistrița. Ar fi oferit spre vânzare un plic ce conținea o substanță, posibil cu efect psihoactiv, unei tinere din Livezile.
Aceștia au fost legitimați, iar polițiștii au stabilit că este vorba despre doi tineri de 18 și 32 de ani și o minoră de 17 ani, toți din Bistrița. Li s-a efectuat controlul corporal, asupra bărbatului de 32 de ani, aflat la volanul autoturismului, polițiștii au descoperit un plic din plastic ce conține o substanță cristalină, incoloră, iar asupra celui de 18 ani, polițiștii au descoperit alte 7 plicuri care conțineau substanțe similare, în greutate de 1 gram fiecare.
Cele 8 plicuri cu substanțe au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și efectuării analizelor de laborator”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală care a fost înaintat structurii competente, în vederea continuării cercetărilor.
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud