Autoturism lovit de tren în Feldru

Un autoturism a fost lovit marți seara de tren, pe raza localității Feldru. Din fericire, nu sunt persoane rănite.

 

Pompierii militari nasaudeni intervin în localitatea Feldru la un accident feroviar, unde un autoturism a fost lovit de tren.

Din primele informații transmise de ISU Bistrița-Năsăud, conducătorul auto de sex masculin a ieșit singur din habitaclu și este conștient și cooperant. 

La caz au fost alocate un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj de pompieri pentru asigurarea masurilor de apărare împotriva incendiilor.

„Echipajele de interventie au găsit la locul solicitării un bărbat în vârstă de aproximativ 21 de ani, fără mărci traumatice. Autoturismul a fost acroșat de tren în partea din spate. 

Nici persoanele din tren nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, nefiind afectate de impact”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

 

La locul accidentului, au intervenit și polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, accidentul s-a produs la o trecere la nivel cu calea ferată, în Feldru. 

„Din primele informații, un autoturism, condus de un tânăr de 21 de ani din Năsăud, a fost acroșat de un tren de călători ce se deplasa pe ruta Dej-Ilva Mică.

În urma impactului, din fericire, nu au fost înregistrate victime. Atât șoferul autoturismului cât și mecanicul de locomotivă au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au luat măsura sancționării contravenționale a șoferului, conform OUG 195/2002 R.A.”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.