Autoturism răsturnat în Bistrița! O femeie a ajuns la spital

O bistrițeancă a fost rănită și a ajuns la spital, după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un altul parcat, iar mai apoi s-a răsturnat.

 

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița au intervenit în municipiul Bistrița pe strada Tănase Tudoran unde un autoturism s-a răsturnat, iar o persoană a rămas blocată.

„Pompierii au extras din autoturism o persoană de sex feminin in vârstă de aproximativ 69 de ani, aceasta nu prezenta leziuni vizibile. Echipajul medical a transportat femeia la spital pentru investigații medicale amănunțite”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

La locul accidentului au intervenit și polițiștii Serviciului Rutier.

„Din primele date, o șoferița de 69 de ani din Bistrița, în timp ce se deplasa pe o strada din municipiu, a colizionat un autoturism parcat, iar mai apoi s-a răsturnat.

În urma impactului, femeia a fost rănită fiind ulterior transportată la spital.

Cercetările sunt conținute de polițiști in cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând sa fie stabilite cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

 

Imagine

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.