Aventura Park, o investiție de circa 20.000 de euro. Ce oferă? (FOTO/VIDEO)

Pe data de 24 august, Primăria Bistrița va deschide publicului un parc de aventură amenajat în Complexul Wonderland din Unirea, acolo unde pe timpul iernii funcționează și pârtia de schi. Investiția se ridică la aproximativ 20.000 de euro și astăzi a fost prezentată presei.

Un parc de aventură care face parte din Complexul Cocoș, proiect pe care l-am gândit pentru a pune în valoare instalația de telescaun, care a costat aproape jumătate din valoarea totală a investiției realizată la pârtia de schi. Noi, Primăria Bistrița, am dat o folosință și pe timp de vară acestei zone, pentru cetățenii municipiului, pentru copii, pentru adulți. Am creat această investiție, care face parte dintr-una mai mare. Urmează, tot aici, pe pârtia de schi, să amenajăm și o pârtie de downhill. De asemenea, până la sfârșitul acestei luni vor fi finalizate două piste pentru cicliști, piste de nivel ușor și mediu, unde se va putea coborâ cu bicicleta foarte ușor. Am dotat instalația de telescaun cu suporți pentru biciclete. Avem 33 de suporți pentru biciclete, tot la al doilea telescaun sunt fixați pentru a îi duce pe cicliști sus în Aventura Park. Urmează ca anul viitor să facem și pista pentru downhill și un Alpine Coaster, care va fi finalizat undeva la sfârșitul anului viitor” a declarat viceprimarul Cristian Nicuale.

Potrivit acestuia, Aventura Park este format din 13 platforme care fac legătura între 11 ateliere. Există inclusiv două ateliere pentru copii cu vârste de până la 6 ani, trei tiroliene, una dintre acestea chiar și pentru copii. Cea mai lungă tiroliană este de 70 de metri. Traseul poate fi parcurs de orice persoană care nu prezintă probleme de sănătate, indiferent de capacitatea fizică, dar trebuie parcurs cu atenție. Este un traseu de dificultate ușoară spre medie. Autoritățile asigură că dacă persoanele care vor alege să testeze Aventura Park vor respecta toate normele de siguranță, riscul de accidentări este foarte mic.

”Cred că este un obiectiv frumos, care va fi testat și gustat de cetățenii municipiului Bistrița” a mai afirmat Cristian Niculae.

Viceprimarul Cristian Niculae a făcut chiar și o demonstrație și a testat traseul și tiroliana.

Tarifele percepute sunt următoarele:

Nr. crt. Specificaţii  Taxa   TaxaCopii, elevi, studenţi 
1. Tur complet cu telescaunul ( urcare şi coborâre) 15 lei/persoană/tur 10 lei/persoană/tur
2. Urcare cu telescaunul, transport bicicletă, coborâre pe bicicletă 15 lei/persoană/urcare 10 lei/persoană/urcare
3. Urcare cu telescaunul, transport bicicletă, coborâre pe bicicletă 50 lei/persoană/ 5urcări 40 lei/persoană/ 5urcări
4. Urcare cu telescaunul, transport bicicletă, coborâre pe bicicletă  ( inclus acces 2 ore Aventura Park) 70 lei/persoană/zi 50 lei/persoană/zi
5. Acces Aventura Park 30 lei/persoană/ 2 ore 20 lei/persoană/ 2 ore

În ceea ce privește programul de funcționare, Aventura Park va fi deschis de miercuri până duminică, luni și marți fiind închis. În zilele lucrătoare, programul va fi între 12:00 și 18:00, iar sâmbăta și duminica, între 10:00 și 18:00.

Aventura Park va fi deschis publicului pe 24 august, de la ora 12:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.