Bărbat din Bistrița-Năsăud, aflat în carantină instituționalizată, găsit mort în cameră

Bărbat din Bistrița-Năsăud, aflat în carantină instituționalizată, găsit mort în cameră
Un bărbat din Bistrița-Năsăud, aflat în carantină instituționalizată, a decedat
Un bărbat din Bistrița-Năsăud, aflat în carantină instituționalizată, a decedat, miercuri. Acesta revenise, în urmă cu aproximativ două săptămâni, din Germania și ar fi trebuit să rămână în izolare la domiciliu, măsură pe care nu a respectat-o potrivit informațiilor transmise de Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud. Bărbatul a fost găsit mort de forțele de ordine care asigură paza clădirii în care sunt cazate persoanele aflate în carantină. Polițiștii au demarat o anchetă.
Este vorba de un bărbat în vârstă de 51 ani căruia i s-a impus măsura izolării la domiciliu ca urmare a revenirii în țară dintr-o călătorie internațională (Germania) în data de 22 mai, iar în data de 25 a aceleiași luni a fost constatată nerespectarea acestei măsuri, bărbatul fiind transportat de îndată în carantină sub pază.
"În această dimineață și la prânz, persoana respectivă nu a ridicat masa, astfel că jandarmii care asigurau paza locației de carantinare au încercat să ia legătura cu aceasta pentru a verifica dacă sunt nereguli. Ca urmare a faptului că nu au reușit să stabilească un contact, forțele de ordine au recurs la intrarea forțată în camera acesteia. Bărbatul a fost găsit în stare de inconștiență, astfel că s-a efectuat un apel 112. Echipajele medicale care au intervenit la fața locului au constatat decesul acestuia", au precizat reprezentanții Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud.
O echipă formată din polițiști de la Investigații Criminale și Criminalistic se află la fața locului și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. Totodată, va fi efectuată necropsia cadavrului care va stabili cu exactitate cauza decesului.
Menționăm faptul că bărbatul nu a semnalat autorităților în niciun moment probleme de sănătate, simptomatologie specifică CoVid-19 sau alte probleme. Ultima dată când s-a luat legătura cu această persoană a fost în seara de 2 iunie.
"În funcție evoluția situației, vom reveni cu mai multe amănunte despre acest caz în momentul în care va fi definitivat raportul asupra decesului persoanei în cauză", a mai precizat sursa citată.
Citește și:
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
- 17:50 - Trump amenință că SUA ar putea abandona deblocarea Strâmtorii Ormuz, după refuzul aliaților NATO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News











