Bărbat din Feldru, decedat în urma unui accident rutier pe DN 17D

Un bărbat din localitatea Feldru și-a pierdut miercuri viața, după ce autovehiculul pe care îl conducea pe DN 17D s-a izbit de două autoturisme parcate, dar și de un stâlp de electricitate de pe marginea carosabilului.

 

Pompierii militari năsăudeni au intervenit cu două echipaje, unul de descarcerare și unul de prim ajutor, alături de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD la un accident rutier produs pe raza localității Feldru, în care a fost implicat un autovehicul (un dumper), care a intrat în coliziune de două autoturisme parcate și cu un stâlp de electricitate.

Conducătorul autovehiculului a fost găsit de echipajele de intervenție, inconștient, în stop cardio-respriator, astfel că au fost aplicate manevre de resuscitare, însă fără succes.

„Din păcate, organismul bărbatului nu a răspuns manevrelor protocolului de resuscitare. Echipajele medicale au fost nevoite sa ii declare decesul la locul solicitării”, a transmis Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

La locul accidentului au intervenit și polițiștii.

„Din primele date, un utilaj condus de un bărbat de 54 de ani din Feldru, a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu două autoturisme parcate și cu un stâlp de susținere al rețelei electrice.

În urma intervenției echipajelor medicale, s-a constatat din păcate decesul bărbatului.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BIstrița-Năsăud.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.