Bistrițeanca acuzată că și-a ucis trei bebeluși după naștere și i-a ascuns în podul unui bloc, ar putea ajunge în arest la domiciliu

Femeia din comuna bistrițeană Bistrița-Bîrgăului acuzată că și-ar fi ucis trei bebeluși, ar putea fi eliberată de după gratii până la finalizarea procesului penal în care este judecată pentru omor. Recent, magistrații de la Tribunalul Bistrița-Năsăud au decis plasarea Linei Monica Crăciun în arest la domiciliu. Decizia nu este însă definitivă și a fost atacată de procurori la Curtea de Apel Cluj.

 

 

La unul din termenele care a avut loc în dosarul în care Lina Monica Crăciun este judecată pentru omor, avocatul acesteia a solicitat instanței să admită efectuarea unei expertize suplimentare de către Institutul Național de Medicină Legală “Mina Minovici”, din care să reiasă faptul că cei trei copii, găsiți morți în podul unui bloc din comuna Bistrița-Bîrgăului, s-ar fi născut vii. Solicitarea apărării a fost admisă de instanță, iar suplimentul la expertiză a ajuns la finele lunii trecute.

Cum specialiștii legiști nu au putut confirma că cei trei copii s-au născut vii, avocatul femeii a cerut instanței revocarea arestului preventiv și judecarea acesteia în stare de libertate.

Pe 11 februarie, instanța Tribunalului Bistrița-Năsăud această solicitare, însă balanța nu s-a înclinat foarte mult împotriva inculpatei. Magistrații bistrițeni au admis doar aplicarea unei măsuri preventive ceva mai blânde, respectiv plasarea Linei Monica Crăciun în arest la domiciliu.

Decizia nu este definitivă și a fost contestată la Curtea de Apel Cluj, atât de Lina Monica, cât și de procurori. Aceasta are termen de judecată marți, 19 februarie 2019.

 

În rechizitoriul întocmit de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) se precizează că, în perioada 2004-2011, Lina Monica Crăciun a suprimat viaţa a trei nou născuţi, pe care i-a născut la termen şi neasistată medical, după care a ascuns cadavrele nou născuţilor în podul unui bloc din comuna Bistrița Bîrgăului.

Cadavrele celor trei copii, în stare avansată de descompunere (scheletizate şi mumificate), au fost descoperite, pe 9 martie 2017, de o femeie care locuieşte în acelaşi bloc cu tatăl Linei Monica Crăciun, în timp ce încerca să facă curăţenie în podul imobilului, împreună cu fiul său.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.