Carambol pe DN 17, în Bistrița-Năsăud. Patru autovehicule au fost implicate în accident (FOTO)

Patru autovehicule au intrat în coliziune, luni dimineața, pe o șosea din Bistrița-Năsăud. Opt persoane au fost implicate în accident, acestea primind asistență medicală la fața locului. Într-un singur caz s-a impus transportul victimei la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. 

Un accident rutier în care au fost implicate patru autovehicule s-a produs, luni dimineața, pe DN 17, în localitatea Unirea din județul Bistrița-Năsăud. Un taximetru, un autoturism, o autoutilitară și o autobasculantă au intrat în coliziune. Din primele informații, cauza accidentului se pare că ar fi un viraj efectuat necorespunzător.

 

În total, în cele patru autovehicule se aflau opt persoane, însă niciuna nu a rămas încarcerată. La fața locului au intervenit mai multe echipaje SMURD de prim ajutor și autosanitare din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, precum și un echipaj de pompieri.

Toate persoanele implicate în accident au fost evaluate din punct de vedere medical și nu s-a impus transportul lor la spital, cu excepția unui singur caz, a unui bărbat de 67 de ani, care prezenta mai multe traumatisme și care va fi transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița. ”Victima prezenta un traumatism cranian, escoriații faciale și un traumatism lombar” potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, Ciprian Păcurar. Restul persoanelor implicate în accident prezentau mici excoriații și au refuzat transportul la spital.

”În accident au fost implicate patru autovehicule. Pompierii militari au luat masuri de sablare a carosabilului pentru înlăturarea combustibilului scurs” a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

De asemenea, la fața locului intervin și polițiștii Serviciului Rutier. În acest caz au fost începute cercetările pentru a se stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea accidentului.

UPDATE 10:15

Polițiștii bistrițeni au efectuat cercetări la locul producerii accidentului și au stabilit că accidentul s-a produs pe fondul nepăstrării unei distanțe corespunzătoare în mers.

Un tânăr de 25 de ani din județul Suceava, care circula pe DN 17, pe direcția Bistrița – Livezile, pe fondul nepăstrării unei distanțe corespunzătoare, a intrat în coliziune cu un taximetru, care încerca să efectueze un viraj spre stânga fiind oprit pentru a acorda prioritate autovehiculelor din sens opus. În urma impactului, taximetrul care era condus de un bărbat de 67 de ani din Bistrița, a fost proiectat pe contrasens, unde a fost colizionat de o autoutilitară care circula pe direcția Livezile – Bistrița, condusă de un bărbat de 61 de ani din Tiha Bârgăului. Ulterior, autoutilitara a fost proiectată pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 28 de ani din Josenii Bârgăului” a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Diana Pintea.

Toți șoferii implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

FOTO: ISU B-N

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.