În această seară, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un accident produs pe Drumul Național 17, în Livezile, în care au fost implicate trei autoturisme.Un bărbat a ajuns la spital.
La locul accidentului au intervenit pompierii militari, dar și polițiștii.
Din primele date transmise de IPJ Bistrița-Năsăud, un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani din Bistrița, în timp ce se deplasa dinspre Prundu Bârgăului, a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce se deplasa în fața sa, condus de un bărbat de 49 de ani, care ulterior a fost proiectat într-un autoturismul condus de un bărbat de 51 de ani, din Petriș.
În urma accidentului a rezultat rănirea bărbatului de 49 de ani, român, domiciliat în Austria.
„O singură persoană de sex masculin care acuza dureri de spate a fost transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare. Celelalte patru persoane au refuzat transportul la spital”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, testarea cu aparatul etilotest a indicat faptul ca niciunul dintre cei trei șoferi nu se afla sub influența alcoolului.
Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând sa stabilească cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier.
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud