O casă dintr-o localitate din județul Bistrița-Năsăud a fost cuprinsă de flăcări uriașe, izbucnite cel mai probabil din cauza unui coș de fum defect sau necurățat corespunzător. 

Incendiul a izbucnit în localitatea Șieu Măgheruș, aproape de miezul nopții, când prin intermediul unui apel la numărul 112 s-a anunțat că flăcările riscă să se extindă și la alte imobile. La locul solicitării, Inspectoratul Județean petru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a direcționat 3 echipaje de pompieri cu autospeciale de lucru cu apă și spumă, din care una pentru intervenții la înălțime, precum și un echipaj SMIRD de prim ajutor.

Când au ajuns la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta generalizat, la nivelul acoperișului casei (pe o suprafață de aproximativ 150 mp), flăcările fiind extinse și la o porțiune dintr-o anexă aparținând unei gospodării învecinate.

”Din fericire, focarele au fost localizate și lichidate în limitele găsite. De asemenea, au fost protejate și vecinătățile, situate la distanță mică de zona de manifestare a incendiului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, Marius Rus.

Incendiu Bistrița-Năsăud

O casă dintr-o localitate din județul Bistrița-Năsăud a fost cuprinsă de flăcări uriașe, izbucnite cel mai probabil din cauza unui coș de fum defect sau necurățat corespunzător. https://realitateadebistrita.net/casa-mistuita-de-flacari-din-cauza-unui-cos-de-fum-defect-sau-necuratat-corespunzator-foto-video/

Publicată de Realitatea De Bistrita pe Marţi, 15 octombrie 2019

În urma incendiului nu au rezultat victime omenești.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un coș de fum defect sau necurățat corespunzător.

Pompierii bistrițeni atrag atenția că utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire şi a coşurilor de fum defecte ori necurăţate sunt doar două dintre cauzele care au dus la producerea de incendii devastatoare pe raza județului Bistrița-Năsăud.

Dat fiind faptul că se apropie sezonul rece, pompierii fac apel la populație asupra importantei curățării coșurilor de fum.

FOTO/VIDEO: ISU B-N

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.