Companii din Bistrița-Năsăud solicită ajutor de stat de la Ministerul Finanțelor Publice

Câteva companii importante din județul Bistrița-Năsăud au depus cereri către Ministerul Finanțelor Publice în vederea acordării unui ajutor de stat pentru crearea de noi locuri de muncă. Potrivit ministerului, până în prezent, la nivel național au fost depuse 32 de cereri. 

Încă din data de 10 septembrie, Ministerul Finanțelor Publice acceptă cereri pentru ajutor de stat în limita a 614 milioane de lei, buget alocat pentru anul 2018.

Potrivit unui comunicat al instituției, au fost depuse 32 de cereri pentru investiții în valoare totală de 3,8 mld lei, care ar urma să creeze 5.242 de locuri de muncă și pentru care ajutorul de stat solicitat se ridică la suma totală de 1,38 miliarde de lei. 18 dintre proiectele analizate au capital românesc, iar 14 au capital străin.

Printre cele 32 de cereri depuse la nivel național, unele provin de la companii din județul Bistrița-Năsăud. Potrivit listei date publicității la data de 21 septembrie, este vorba despre Teraplast  SA care a solicitat un ajutor de stat de aproape 14,5 milioane lei, Teraglass Bistriţa SRL cu 8 milioane lei ajutorul de stat solicitat, Depaco SRL cu 8,8 milioane lei, Silvania Internaţional Prod SRL care solicită un ajutor de 54 de milioane de lei și Comelf SA care solicită 8,8 milioane de lei.

Solicitările au fost făcute în baza schemei de ajutor de stat instituite prin Hotărârea de Guvern nr. 807/2014, care susține investițiile de mare anvergură, favorizează extinderea activităților economice în regiunile defavorizate şi stimulează investițiile în tehnologii avansate care conduc la crearea de locuri de muncă.

Potrivit procedurii stabilite prin Ghidul solicitantului, experții din cadrul MFP verifică documentele depuse, iar dacă există neconcordanțe vor fi cerute clarificări legate de informațiile din documentele prezentate. Întreprinderile au la dispoziție 15 zile lucrătoare pentru a răspunde.

În cazul în care, în urma evaluării cererilor de acord pentru finanțare se emit scrisori de respingere și rămân disponibile credite de angajament și bugetare, vor intra în analiză solicitările rămase în așteptare. Precizăm că cererile se analizează în ordinea înregistrării acestora la registratura generală a MFP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.