Controale de amploare pe linie silvică derulate de polițiștii din Bistrița-Năsăud! Ce sancțiuni au fost aplicate

În perioada de 23-24 martie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi, specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj și silvicultori, au acționat pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice în județul Bistrița-Năsăud. În total, în cele două zile, au fost efectuate peste 85 de acțiuni și controale în trafic.

 

Astfel, în perioada menționată, au fost efectuate controale la 10 depozite și instalații de prelucrare a materialului lemnos, pe Valea Bârgăului și Valea Someșului. Totodată, pe raza întregului județ, au fost efectuate controale în trafic, fiind verificate 132 de mijloace de transport de material lemnos.

În cadrul acțiunilor desfășurate, a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 59,15 metri cubi de material lemnos, fără documente legale, în valoare de 12.933,06 lei.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 122 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 47.225 lei. Din totalul acestora, 17 sancțiuni, în cuantum de 31.000 de lei, au fost aplicate pentru abateri la regimul silvic, 103 sancțiuni în cuantum de 15.825 de lei au fost aplicate pentru nereguli la regimul rutier, restul fiind la alte acte normative în vigoare. Totodată, ca măsură complementară, polițiștii au dispus măsura reținerii permisului de conducere față de doi conducători auto și reținerea unui certificat de înmatriculare al unui autoturism.

La activități au participat peste 110 de polițiști, jandarmi și specialiști silvici.

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud