Deputatul USR Cristina Iurișniți este optimistă și crede că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă va trece. În opinia parlamentarului bistrițean, ”acest guvern trebuie să plece urgent”. 

Celebra moțiune de cenzură pe care am semnat-o cu toții este absolut necesară în contextul actual. Guvernul Dăncilă chiar este un guvern căruia i-a expirat termenul de garanție. Trebuie să avem un guvern responsabil, care să vină cu politici publice pentru cetățenii României”, este de părere Cristina Iurișniți, care mai afirmă că reprezentanții Uniunii Salvați România vor vota în favoarea moțiunii. ”Această moțiune vine într-un moment de cumpănă pentru România, este o criză politică până la urmă. Joi va fi votul final, iar Uniunea Salvați România va fi prezentă prin toți parlamentarii săi și va vota pentru moțiune. Guvernul Dăncilă trebuie să plece”, a mai spus parlamentarul bistrițean.

Potrivit surse citate, dacă moțiunea va trece ”vor urma negocieri și vom susține un guvern de tranziție dacă va fi cazul”.

Întrebată dacă formațiunea politică din care face parte va intra într-un nou guvern, Cristina Iurișniți a precizat că o afirmație în acest sens este prematură:  ”Nu putem spune deocamdată că vom intra în acel guvern pentru că încă este prematur, întâi să vedem dacă trece moțiunea de cenzură”. 

Parlamentarul USR mai crede că ”Guvernul Dăncilă va pleca acasă, dar ceea ce va fi mai dificil va fi negocierea de după sau alegerile anticipate. Noi asta susținem, dar e foarte dificil”. 

Reamintim că 237 de parlamentari au semnat pentru moțiunea de cenzură, inclusiv patru social-democrați, fiind prima moțiune de cenzură a Opoziției din acest mandat cotată cu șanse bune să fie adoptată și să ducă la demiterea Guvernului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.