Deputatul USR de Bistrița-Năsăud, Cristina Iurișniți, critică dur administrația locală din Bistrița pentru care modul în care cheltuiește banii din bugetul local, dar și pentru angajările făcute în ultima perioadă. Aleasa bistrițeancă susține că posturile scoase la concurs de municipalitate, deși sunt nejustificate, sunt cu dedicație.
Cristina Iurișniți spune că municipalitatea a cheltuit sume mari de bani pentru evenimentele generate de săbătorile de iarnă. Totodată, ea scoate în evidență obiectivul care a făcut Bistrița celebră la nivel național, însă nu în sens pozitiv: pârtia de schi de pe Dealul Cocoș.
„După câteva evenimente publice de sezon care au înghițit la vedere 8.700 de euro pentru iluminatul festiv, 10 mii de euro pentru Concertul de Anul Nou, tot la vedere rămâne gaura neagră a pârtiei de schi la o altitudine de 600 de metri care ne-a făcut celebri pe noi bistrițenii la nivel național acum 2 ani de zile„, spune deputata bistrițeancă.
Pentru administrarea pârtiei, Primăria Bistrița a scos la concurs un post, pentru care condițiile de angajare prevăd ca pretendenții să aibă „studii de inginerie”.
„Recent a fost anunțat încă un post în Primăria Bistrița, pe lângă cele peste 700 deja existente, cu care se laudă edilul Ovidiu Crețu. „Nu am de ce să fac disponibilizări! Primăria Bistrița are peste 700 de angajați și mai avem nevoie de oameni”, declara public edilul bistrițean acum un an.
După cum se vede, printre cei peste 700 de salariați ai Primăriei, Ovidiu Crețu nu a găsit pe nimeni competent să administreze și pârtia de schi a orașului, în care s-au investit de-a lungul anilor peste cinci milioane de lei și care zace și acum abandonată și fără schiori.
Se pare că postul de consilier, clasa I, gradul superior din cadrul Serviciul turism, sport – Direcția educație, turism, care necesită în viziunea edilului „studii de inginerie” și minim 7 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, era direcționat pentru utopica funcționare ‘mai bună’ a pârtiei de pe dealul Cocoșului. Care pârtie, cu multele tunuri de zăpadă achiziționate din fonduri publice, nu funcționează nici în ziua de azi„, arată Cristina Iurișniți.
Deputata USR, alături de colegii din organizația municipală îi transmit și un mesaj primarului municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu.
„În calitate de cetățean al municipiului reședință de județ și deputat USR de Bistrița-Năsăud în Parlamentul României, împreună cu organizația USR Bistrița, cerem Primăriei și primarului Ovidiu Crețu să nu își mai bată joc de cetățeni, după ce peste 7 milioane de euro au fost investiți într-o pârtie nefuncțională, care continuă să fie o gaură neagră la bugetul local.
Deși a dovedit că nu este capabil să o administreze corespunzător (zero ultilizatori în această iarnă!), primarul se încăpățânează să cheltuie în continuare bani pentru întreținerea unui obiectiv prost gândit, realizat și administrat.
Ba mai mult, scoate peste noapte la concurs posturi cu dedicație, dând dovadă de cel mai evident nepotism cu putință, exact cum am văzut și la Aquabis, unde a ajuns la conducere, fratele președintelui CJ BN în funcție!„, spune Cristina Iurișniți.