Cu toate că există finanțare asigurată de peste 12 milioane de lei pentru un amplu proiect privind extinderea și modernizarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița, autoritățile nu reușesc să găsească o companie dispusă să execute lucrările.  

Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, spune că o primă licitație în vederea desemnării unei companii care să execute lucrările în cadrul proiectului ”Reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea UPU – SMURD a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa” a fost deja organizată, dar nu a fost depusă nicio ofertă.

Sperăm să reușim să finalizăm această procedură, să avem un constructor desemnat. Suntem la a doua procedură de achiziții. Prima procedură nu a avut niciun ofertant. Din păcate, tot mai des ne lovim de această problemă”, a declarat Gabriel Lazany.

Gabriel Lazany, managerul SJU Bistrița

Cu toate că există finanțare asigurată de peste 12 milioane de lei pentru un amplu proiect privind extinderea și modernizarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița, autoritățile nu reușesc să găsească o companie dispusă să execute lucrările.

Publicată de Realitatea De Bistrita pe Marţi, 17 septembrie 2019

În ceea ce privește organizarea unei noi licitații pentru proiectul privind extinderea și modernizarea UPU, președintele Consiliului Județean de Urgență Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a completat că documentația pentru licitație se află la Agenția Națională pentru Achiziții Publice, urmând să fie avizată și validată, după care se va lansa o nouă licitație în vederea identificării unei companii care să execute lucrările.

Sper ca într-un termen rezonabil să fie validată și să fie urcată pe SICAP (n.r. – platforma publica de achizitii publice)  și să putem începe și acolo pentru că avem deja asigurată finanțarea”, a precizat Emil Radu Moldovan.

Prin proiectului ”Reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea UPU – SMURD a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa”, una dintre cele mai aglomerate secții ale Spitalului Județean va fi extinsă, de la 280 mla 1.414 m2. Totodată, Unitatea de Primiri Urgențe va fi dotată cu aparatură medicală de ultimă generație.

Durata proiectului este de 24 de luni, din care 12 luni reprezintă execuția lucrărilor. Valoarea proiectului este de circa 12 milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.